Tehnologie
Noi drept Dentaș, ne dezvoltăm și ne îmbunătățim în mod constant în scopul de a putea răspunde cât mai bine nevoilor dumneavoastră,
Vizând înaintarea în clasamentul economiei mondială aflată în continuă creștere şi sporirea rolului însușit de firma noastră pe piețele globale în expansiune, ne producem utilajele de care avem nevoie cu ajutorul tehnologiilor noastre de proiectare, producție și automatizare. Utilizăm atât în țară, cât și în străinătate utilajele produsele în fabricile noastre și ne mărim capacitatea de producție prin extinderea parcului de utilaje.
Pe această cale, în timp ce ne continuăm activitățile drept cel mai mare producător de ambalaje din fibră modelată pe baza de celuloză din Turcia, concomitent continuăm să ne consolidăm locul deținut printre cei mai importanți actori din întreaga lume.
Continuăm să creăm tehnologiile viitorului utilizând resursele interne și credem în puterea tehnologiei menite transferării cunoștințelor şi experiențelor deținute de noi către generațiile viitoare.
Suntem convinși că pentru a putea oferi clienții noștri cele mai bune soluții este necesar să ne îmbunătățim în fiecare zi și că inovația va fi eficientă numai atunci când cunoștințele vor crește exponențial.
Zone de Producţie
Drept unul dintre cei mai mari producători de ambalaje din fibră modelată pe baza de celuloză din Europa, din momentul înființări până în prezent facem tot ce ne stă în putință pentru a satisface cerințele ridicate, a ne dezvolta și a ne extinde și a oferi clienților noștri cea mai bună experiență; Prin unitățile noastre situate în România şi Turcia ne comercializăm produsele în peste 40 de țări.
Dentaş - Denizli
-
44.968 mp suprafață totală – 21.655 mp suprafață acoperită
-
Cel mai avansat Laborator De Cercetare Și Dezvoltare Pentru Pastă de Hârtie Turnată Și Hârtie din Turcia
-
Laboratoarele de Calitate
-
Statutul Centrului de Cercetare Dezvoltare
-
Atelierul CNP
-
Capacitate de producție 490 milioane bucăți/an
Dentaş - Aksaray
-
47.169 mp suprafață totală – 13.160 mp suprafață acoperită
-
Laboratoarele de Calitate
-
Capacitate de producție 310 milioane bucăți/an
47.169 mp suprafață totală – 13.160 mp suprafață acoperită
Laboratoarele de Calitate
Capacitate de producție 310 milioane bucăți/an
Fabrica din Aksaray, care şi-a început producția în anul 2014, cu o suprafață totală de 47.169 mp și o suprafață acoperită de 13.160 mp, produce în grupul de produse Ouă.
Dentaş - Romanya
-
30.000 mp suprafață totală – 11.700 mp suprafață acoperită
-
Cel mai avansat Laborator De Cercetare Și Dezvoltare Pentru Pastă de Hârtie Turnată Și Hârtie din Turcia
-
Laboratoarele de Calitate
-
Capacitate de producție 50 milioane bucăți/an